6.7 C
Bucharest
4 aprilie 2020
Afaceri externe Știri

Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene, Melania-Gabriela Ciot, la cea de-a 8 a ediție a Forumului Anual al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării

Secretarul de stat pentru afaceri europene, Melania-Gabriela Ciot, participă în perioada 27-28 iunie 2019 la cea de-a 8 a ediție a Forumului Anual al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD) care are loc la București, fiind cel mai important eveniment al Președinției în exercițiu a României la SUERD și ultimul de mare amploare desfășurat sub egida Președinției române a Consiliul Uniunii Europene, mandat care se încheie la 30 iunie 2019.

Oficialul român a deschis sesiunile de lucru ale Forumului printr-un discurs de bun venit adresat celor peste 1000 de participanți la acest eveniment, subliniind în intervenția sa, eforturile depuse de România pentru promovarea strategiilor macro-regionale la nivel european, dar și promovarea SUERD la nivel regional, național și local pentru asigurarea coeziunii teritoriale și social-economice a statelor participante.

Secretarul de stat pentru afaceri europene a reconfirmat angajamentul politic al României în promovarea SUERD, în acest sens, asigurând în calitatea sa de Președinție a Consiliului UE, obținerea consensului pentru adoptarea de către statele membre UE a Concluziilor Consiliului privind implementarea Strategiilor macro-regionale.

Relansarea Strategiei Dunării este principalul obiectiv al mandatului României la SUERD, procesul de revizuire al planului de acțiune reprezentând „un pas foarte important în această direcție”. În acest context, România a impulsionat discuțiile pentru includerea agriculturii și acvaculturii în domeniile de interes ale regiunii.

În încheierea intervenției sale, secretarul de stat pentru afaceri europene și-a exprimat încrederea în eficiența unor astfel de platforme de a identifica noi priorități de dezvoltare, asigurând o abordare mai eficientă a problemelor cu care se confruntă regiunea.

Related posts

Eugen Teodorovici, în Comisia ECON a Parlamentului European: „O Europă a convergenței este tema de bază a agendei Președinției României la ECOFIN“

Alexandru Stefan

Ministrul Carmen Dan a prezentat prioritățile Președinției României la Consiliul UE în domeniul afacerilor interne, membrilor Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne din Parlamentul European

Iulian Anghel

Ministrul George Ciamba, întâlniri la nivel cu oficiali prezenți la Conferința de Securitate de la München

Alexandru Stefan