11.5 C
Bucharest
15 octombrie 2019
Dezvoltare regională Știri

Reuniunea informală a miniştrilor responsabili cu dezvoltarea urbană

În contextul exercitării, de către România, a Președinției la Consiliul Uniunii Europene, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice organizează vineri, 14 iunie 2019, la Palatul Parlamentului din București, reuniunea informală a miniștrilor responsabili cu dezvoltarea urbană.

Evenimentul va fi prezidat de viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, iar la reuniune va participa şi comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu.

Reuniunea informală are ca scop adoptarea unui set de concluzii ministeriale sub forma Declaraţiei de la Bucureşti – „Către un cadru comun pentru dezvoltare urbană în Uniunea Europeană“, document care urmărește stabilirea unui acord politic pentru inițierea activităților de dezvoltare a unui cadru strategic pentru Uniunea Europeană, prin:

  • implementarea și continuarea Agendei Urbane a Uniunii Europene,
  • corelarea cu procesul de revizuire a Cartei de la Leipzig,
  • asigurarea coordonării între diferitele inițiative din cadrul Agendei Urbane.

Prima sesiune a reuniunii este dedicată principalelor realizări ale Agendei Urbane a Uniunii Europene, mecanism inovator pentru intensificarea guvernanței multinivel. Orașele și zonele urbane joacă un rol important în livrarea priorităților Uniunii Europene, iar dezvoltarea urbană are un potențial puternic care să contribuie la coeziunea teritorială a Uniunii prin externalități pozitive în afara zonelor urbane. Agenda Urbană a Uniunii Europene a introdus cooperarea verticală și orizontală între state membre, instituții europene și toți actorii relevanți, așezând la aceeași masă de discuții orașele și organizațiile europene care le reprezintă la nivel european.

A doua sesiune a reuniunii este dedicată Declaraţiei de la Bucureşti – „Către un cadru comun pentru dezvoltare urbană în Uniunea Europeană“ şi va include, totodată, o prezentare a raportului „Viitorul oraşelor“, realizat de Centrul Comun de Cercetare, serviciul științific intern al Comisiei Europene.

Reuniunile informale ale miniştrilor constituie o practică uzuală a fiecărei Preşedinţii rotative la Consiliul Uniunii Europene, cu scopul de a asigura cadrul adecvat unei reflecţii comune şi al unui schimb de opinii pe teme de interes la nivel european şi internaţional.

INFORMAŢII PRACTICE PENTRU REPREZENTANŢII MASS-MEDIA

ACREDITARE

Accesul jurnaliștilor la eveniment se face exclusiv pe baza acreditării pentru Președinția României la Consiliul Uniunii Europene. Jurnaliștii care și-au făcut acreditare pe portalul online https://accreditation.romania2019.eu își pot ridica legitimațiile doar personal, cu un act de identitate și cu o copie după aprobarea acreditării, de la Centrul de Acreditare de la Palatul Parlamentului (București, Strada Izvor, nr. 2-4, intrarea S2), între orele 07:30-17:00. Jurnaliștii care nu au acreditare trebuie să urmeze procedura la fața locului și este necesar să aibă asupra lor un act de identitate valabil și o scrisoare de confirmare nominală, pe hârtie cu antet, de la instituția pe care o reprezintă.

CENTRUL DE PRESĂ

Ore de funcționare: 08:00 – 20:00

Adresa: Palatul Parlamentului, Strada Izvor, nr. 2-4,  intrarea S2

Centrul de presă este accesibil jurnaliștilor în timpul reuniunii informale și se află la Palatul Parlamentului din București, în Sala Iuliu Maniu, Nivel P. Accesul jurnaliștilor se face exclusiv prin intrarea S2. Imagini de la activități vor fi furnizate de Televiziunea Română, broadcaster oficial al Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

Mai multe informații utile pentru jurnaliști pot fi accesate în GHIDUL MEDIA: https://www.romania2019.eu/wp-content/uploads/2017/11/media-guide_en-1.pdf

 

PROGRAM MEDIA PRELIMINAR

Vineri, 14 iunie 2019

09:00 – 09:30 Doorstep  oportunități foto și video pentru jurnaliștii acreditați

Locaţie: Palatul Parlamentului, intrarea C1

09:00 – 09:30 Handshake oportunități foto și video pentru jurnaliștii acreditați

Locaţie: Palatul Parlamentului, în fața sălii I.I.C Brătianu  (nivel P)

09:30 – 09:40 Tour de table oportunități de imagine; participă doar fotografii și cameramanii acreditați

Locaţie: Palatul Parlamentului, Sala I.I.C Brătianu (nivel P)

12:30 Fotografia de familie – oportunități foto și video pentru jurnaliștii acreditați

Locaţie: Palatul Parlamentului, în fața sălii Al.I. Cuza (nivel P1)

16:00  Conferință de presă

Participă: Vasile-Daniel Suciu – viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice; Corina Creţu – comisar european pentru politica regională

Locaţie: Palatul Parlamentului, Sala Nicolae Iorga  (nivel P)

 

Who’s who

Related posts

Acord al UE privind viitorul program pentru cercetare și inovare

Iulian Anghel

Săptămână dedicată programului de cooperare ESPON la Iași

Tatiana Hagiescu

Comunicat de presă pe tema rezultatului votului semnificativ („meaningful vote”) privind Acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană

Alexandru Stefan