2.8 C
Bucharest
29 noiembrie 2022
Afaceri externe Știri

Conferință cu tema Ethics of Effective Leadership, București, 30 mai 2019

Doamna Maria Ligor, reprezentant special al MAE pentru cooperarea internațională, promovarea democrației și drepturile omului,   a susținut un mesaj introductiv la conferința cu tema Ethics of Effective Leadership, la 30 mai 2019, la București. În acest context, a semnalat eforturile depuse de Președinția română a Consiliului UE pe palierul dezvoltării, pe durata mandatului, accentuând importanța implementării dimensiunii externe a Agendei 2030.

Manifestarea a fost organizată de Centrul pentru Studii de Dezvoltare și Cooperare Internațională al Facultății de Științe Politice (Universitatea București), în colaborare cu Comisia Europeană și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Proiectul a avut drept scop familiarizarea publicului românesc cu tematici relevante în contextul politicii de dezvoltare a Uniunii Europene și a fost sprijinit de Ministerul Afacerilor Externe, în  contextul Președinției rotative a Consiliului UE.

Invitatul special al evenimentului a fost doamna dr. Alaa Murabit, Înalt comisar ONU pentru sănătate, ocuparea forței de muncă și creștere economică, aceasta axându-și intervenția asupra modului în care opțiunile morale personale pot influența deciziile luate de lideri, precum și asupra felului în care alegerile respective influențează viața de zi cu zi a cetățenilor.

Elemente de background:

Conferința s-a înscris în Prelegerile pe tematici de dezvoltare Kapuczinski, care reprezintă un proiect desfășurat de Comisia Europeană cu începere din 2009. Prelegerile sunt denumite astfel după jurnalistul polonez Ryszard Kapuczinski renumit pentru reportajele și cărțile realizate pe tema țărilor în curs de dezvoltare de pe toate continentele, și oferă oportunitatea unor discuții despre teme privind dezvoltarea (schimbări climatice, drepturile omului, Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, relația Europa – Africa,  eficiența ajutorului pentru dezvoltare acordat).

Related posts

Informare de presă – Conferința internațională ”Consolidarea rezilienței la dezastre naturale”

Iulian Anghel

Consiliul Competitivitate (Spațiu și Cercetare), 28 mai – declarația ministrului Nicolae Hurduc

Alexandru Stefan

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, s-a întâlnit, la Roma, cu ministrul pentru Regiunile din Sudul Italiei, Barbara Lezzi

Iulian Anghel