11.5 C
Bucharest
15 octombrie 2019
Afaceri generale Știri

Participarea ministrului delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, la deschiderea conferinței cu tema: ”30 Years on: Lessons from the Past, Challenges of the Present, Inspiration for the Future ”

Ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a susținut astăzi, 14 mai 2019, un discurs în deschiderea conferinței organizate de Ministerul Afacerilor Externe, în parteneriat cu Aspen Institute Romania, European Endowment for Democracy și German Marshall Fund, cu tema: ”30 Years on: Lessons from the Past, Challenges of the Present, Inspiration for the Future ”.

În intervenția sa, ministrul afacerilor europene a făcut referire la marcarea, în 2019, a 30 de ani de la momentul 1989, care a creat premisele revenirii Europei Centrale și de Est la principiile care au stat la baza integrării timpurii a Europei Occidentale: valori comune, drepturi și libertăți fundamentale, cooperare multilaterală între statele membre, unitate în diversitate, standarde economice și sociale înalte.

„Reîntoarcerea la Europa”, prin revoluțiile care au restaurat suveranitatea și valorile democratice, a dus la convergența a două evoluții paralele și complementare: triumful democrației liberale și lungul proces de schimbări structurale care au avut loc pe calea aderării României la UE și NATO”, a spus ministrul George Ciamba.

Ministrul George Ciamba a subliniat necesitatea continuării eforturilor la nivel european în vederea atingerii convergenței economice și sociale, precum și a depășirii decalajelor de dezvoltare între statele membre, în beneficiul cetățenilor din întreaga Uniune.

„Aceasta este singura modalitate de a construi o Uniune mai puternică și mai coezivă, care să nu lase în urmă niciun stat membru. Dacă nu respectăm această „lecție de convergență”, riscăm să punem în pericol principalul factor care a permis progresul construcției europene: unitatea dintre membrii săi, în jurul valorilor și obiectivelor comune”, a subliniat oficialul român.

De asemenea, George Ciamba a transmis audienței că Uniunea Europeană trebuie să continue să se adapteze la provocările prezentului. Procesul de ieșire din UE a Marii Britanii, viitoarele alegeri europene și tranziția către un nou ciclu legislativ sunt doar câteva dintre temele fierbinți de pe agenda europeană.

Ministrul afacerilor europene a arătat că o Uniune puternică și eficientă trebuie construită, dincolo de viziuni, prin abordări pragmatice și acțiuni concrete. A reiterat rolul pe care Președinția română a Consiliului UE îl are în consolidarea proiectului european.

A precizat că eforturile Guvernului României au dus la obținerea de rezultate substanțiale în negocierea unor dosare legislative importante, peste 90, cu impact direct asupra vieții cotidiene a cetățenilor europeni. A arătat că Președinția română a Consiliului UE reprezintă momentul de referință în ceea ce privește apartenența țării noastre la familia europeană, ca un membru matur și deplin angajat în consolidarea proiectului european.

A menționat Directiva Gaze ca pas important pentru asigurarea la nivel european a unui cadru de reglementare unic și transparent. Un alt pas important la nivel european în domeniul social este acordul politic la care s-a ajuns cu privire la propunerea de înființare a Autorității Europene a Muncii. A amintit totodată că Președinția română a depus eforturi pentru a proteja procesul electoral prin facilitarea adoptării unor amendamente la legislația electorală pentru a preveni utilizarea abuzivă a datelor cu caracter personal în alegerile pentru Parlamentul European de către partidele sau fundațiile politice europene.

Ministrul George Ciamba a arătat că viitorul Europei și consolidarea rolului său de actor global sunt strâns legate de capacitatea Uniunii Europene de a continua să proiecteze stabilitate și prosperitate în vecinătatea sa imediată. O Uniune Europeană consolidată, puternică și eficientă, capabilă să integreze noi membri, corespunde atât interesului statelor membre, cât și al candidaților și aspiranților. Extinderea rămâne una dintre cele mai de succes politici ale Uniunii Europene și o prioritate importantă pe agenda europeană, susținută puternic de Președinția României la Consiliul UE.

Galerie foto

Related posts

Concertul inaugural al Președinției României la Consiliul Uniunii Europene

Iulian Anghel

Siguranța și transparența lanțului alimentar: acord provizoriu cu privire la disponibilitatea și independența studiilor științifice

Alexandru Stefan

Reuniunea informală a miniștrilor energiei

Iulian Anghel