Capitala României a găzduit, în perioada 11 – 14 mai 2019, a 7-a ediție a Conferinței Rectorilor (ARC7) și Forumului Studenților (ASEF), eveniment organizat de Fundația Asia-Europa (ASEF), Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și Ministerul Educației Naționale (MEN), sub egida Președinției rotative a României la Consiliul Uniunii Europene.
Reuniunea a reprezentat o platformă de dialog pentru lideri universitari, studenți, experți în învățământul superior și alți actori relevanți din domeniul învățământului superior din Europa și Asia.
Pe agenda au fost incluse sesiuni de dezbateri ce vizează contribuția instituțiilor de învățământ superior la implementarea obiectivelor Agendei 2030.
Grupurile de lucru ale studenților și rectorilor au discutat pe tema impactului Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă asupra guvernanței universitare, relevanței sociale a universităților și internaționalizării învățământului superior.
În acest context, au fost agreate mai multe recomandări politice, care urmează a fi prezentate în cadrul celei de-a șaptea Reuniuni a Miniștrilor Educației din cadrul ASEM/ASEM ME7 (15 – 16 mai, București).