22.3 C
Bucharest
16 iunie 2019
Cultură Știri

România facilitează crearea unui mecanism european de expertiză pentru consolidarea protejării patrimoniului cultural

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer-Daniel Breaz, a prezidat împreună cu omologul său francez, Franck Riester, ședința informală a miniștrilor culturii și afacerilor europene din statele membre ale UE, cu tema „Patrimoniul European”, derulată la Paris, în 3 mai 2019. Această întâlnire informală a avut rolul de a continua discuțiile începute în cadrul Președinției române privind conservarea patrimoniului european, în vederea identificării unor soluții eficiente de salvare a monumentelor istorice aflate în pericol.

În cadrul ședinței informale, au fost dezbătute două teme centrale: crearea unei rețele de experți care să consolideze protejarea patrimoniului cultural european și oferirea de noi oportunități pentru tinerii europeni, prin implicarea acestora în proiecte ce promovează patrimoniul cultural.

Ministrul Valer-Daniel Breaz a declarat: ,,Pe durata Președinției României la Consiliul UE, încercarea prin care trecem cu toții în urma incendiului de la Notre-Dame ne demonstrează că demersurile noastre conjugate sunt din nou importante pentru a salva patrimoniul în pericol. Partajarea resurselor disponibile din fiecare Stat Membru, prin crearea unei rețele, ar consolida capacitatea de reacție în situații de urgență și a expertizei existente în materie de restaurare și conservare’’.

La rândul său, ministrul francez Franck Riester a precizat: ,,Incendiul de la Notre-Dame ne-a reamintit că patrimoniul îi unește pe europeni. Astăzi, Europa Culturii a vorbit cu o singură voce.’’

Miniștrii au agreat o Declarație ce propune instituirea unui mecanism european de salvare a patrimoniului aflat în pericol,  prin consolidarea schimburilor de bune practici sau facilitarea punerii la dispoziţie de expertiză specializată, necesară pentru a răspunde situaţiilor de urgenţă, atunci când un Stat Membru are nevoie.

Related posts

Prioritățile Președinției României la Consiliul UE în domeniul politicii comerciale au fost prezentate în cadrul Comisiei pentru Comerț Internațional a Parlamentului European

Alexandru Stefan

România a preluat președinția Comitetului de Politică Comercială în format Titulari

Alexandru Stefan

Participarea secretarului de stat Melania-Gabriela Ciot în calitate de reprezentant special al Guvernului României pe perioada Președinției României la Consiliul UE, la dezbaterea organizată de Comisia ENVI pe tema schimbărilor climatice

Iulian Anghel