Exercitiul militar European Spartan 2019 va avea loc, în perioada 13-24 mai 2019, în Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, în contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene.
Exerciţiul face parte din seria de activități planificate şi organizate de către Agenția Europeană pentru Apărare (EDA) și Forțele Aeriene Române la Baza 90 Transport Aerian, în cadrul programului EATF (European Air Transport Fleet), fiind proiectat ca un eveniment multinațional de pregătire și antrenament în domeniul aviației de transport.
Statele participante la exerciţiu, alături de România, sunt: Bulgaria, Italia, Lituania, și Slovacia, dar sunt aşteptaţi şi observatori din alte state deţinătoare ale acestui tip de aeronavă, europene sau chiar non-europene (Australia, Grecia, SUA).
Informaţii practice
1. ACREDITARE:
– Accesul jurnaliştilor la reuniune se face exclusiv în baza acreditării de presă, care se realizează pe site-ul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene la adresa: https://accreditation.romania2019.eu/;
– Termenul limită pentru acreditare este 5 mai 2019;
– Ecusoanele de acreditare pot fi ridicate exclusiv de la Palatul Parlamentului – Centrul de Acreditare al Preşedinţiei României la Consiliul UE, situat la intrarea S2 (Bucureşti, Str. Izvor, nr. 2-4);
– Pentru ridicarea ecusoanelor de acreditare, este nevoie să prezentaţi aprobarea acreditării şi cartea de identitate sau paşaportul.
2. PROGRAM MEDIA
a) Marți, 21 mai 2019 – Ziua media (Media Day):
Jurnaliștii vor putea asista la un exercițiu de zbor ce va avea loc la baza aeriană din Boboc și va cuprinde aterizarea aeronavelor C-27J SPARTAN pe piste neamenajate și pe distanțe scurte, parașutarea de personal și materiale, cooperarea cu aeronave de luptă, coordonarea acțiunilor aeriene cu cele ale forțelor terestre și evacuare medicală.
Deplasarea jurnaliștilor către baza aeriană Boboc (terestru sau aerian), din localitatea Boboc, județul Buzău, se va face cu mijloace puse la dispoziție de Forțele Aeriene Române, cu plecare/decolare în jurul orei 08.00 din Baza 90 Transport Aerian, str. Zborului nr.1, din localitatea Otopeni, județul Ilfov (acces dinspre drumul național DN 1 București – Ploiești).
Jurnaliștii care doresc să participe la activitate sunt rugați să transmită până vineri, 17 mai, ora 14.00, la adresa de e-mail proff@roaf.ro, următoarele informații: nume, prenume, seria și numărul CI și instituția media pe care o reprezintă.
Persoană de contact: colonel Ionuț Neamu, telefon 0724 348 252.
b) Joi, 23 mai 2019 – Ziua Distinșilor Vizitatori (DV Day):
Jurnaliștii care doresc să participe la activitate sunt rugați să transmită până miercuri, 22 mai, ora 14.00, la adresa de e-mail proff@roaf.ro, următoarele informații: nume, prenume, seria și numărul CI, instituția media pe care o reprezintă, numărul de înmatriculare al autovehicului cu care se deplasează și al carului de transmisie.
Jurnaliștii acreditați vor fi așteptați joi, 23 mai, în intervalul 08.30 – 09.00, la sediul Bazei 90 Transport Aerian, str. Zborului nr.1, din localitatea Otopeni, județul Ilfov (acces dinspre drumul național DN 1 București – Ploiești).
Persoană de contact: colonel Ionuț Neamu, telefon 0724 348 252.
***
Exerciţiul militar European Spartan 2019 are caracter de unicitate în cadrul programului EATF, fiind destinat antrenării în comun a utilizatorilor de aeronave militare C-27J Spartan în scopul dezvoltării interoperabilităţii în ceea ce privește operarea tactică și mentenanța. În cadrul acestui exercițiu România are calitatea de naţiune gazdă (Host Nation), iar militarii Forţele Aeriene Române deţin un rol important în echipa de planificare.
Aeronava C-27J SPARTAN este destinată să execute misiuni tactice, în operaţii de menţinere a păcii şi umanitare, asigurând transportul aerian direct în teatru, ziua şi noaptea.
Avionul este capabil să transporte forţe, echipamente, vehicule, artilerie uşoară, diferite echipamente şi materiale şi să asigure desantarea/debarcarea forţelor, materialelor şi echipamentelor. Poate opera perioade lungi de timp fără sprijin direct de la baza de dislocare, în condiţii climatice severe.
Exercițiul se desfășoară după un scenariu complex, care presupune exersarea și consolidarea tehnicilor pentru executarea misiunilor de zbor, aterizarea pe piste neamenajate și pe distanțe scurte, parasutarea de personal și materiale, cooperarea cu aeronave de luptă, coordonarea acțiunilor aeriene cu cele ale forțelor terestre, evacuare medicală, urmărind, totodată, și exersarea procedurilor de executare a mentenanței aeronavelor în echipe multinaționale.
Evenimentele de acest fel sunt esențiale pentru armonizarea operațiunilor de transport aerian atât european cât și NATO, pentru a îmbunătăți interoperabilitatea echipajelor de transport aerian și, în cele din urmă, pentru a duce la eficientizarea operațiunilor în cadru multinațional.