18.2 C
Bucharest
25 septembrie 2020
Afaceri externe Știri

Conferință la nivel înalt în perspectiva adoptării noii Strategii a UE pentru Asia Centrală – Conectivitatea în sprijinul dezvoltării durabile –

Ministrul afacerilor externe Teodor Meleșcanu a participat luni, 15 aprilie, la Conferința de nivel înalt, intitulată „Conectivitatea în scopul dezvoltării durabile”, dedicată statelor din Asia Centrală. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Afacerilor Externe, în contextul deținerii de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, împreună cu Serviciul European de Acțiune Externă.

Conferința a oferit o platformă eficientă pentru discuții aprofundate despre evoluțiile din Asia Centrală și relațiile statelor regiunii cu Uniunea Europeană într-un moment de importanță aparte pentru regiune: în perspectiva adoptării în perioada următoare a noii Strategii a UE pentru Asia Centrală și ținând cont de Strategia UE privind conectivitatea Europa – Asia, adoptată în luna octombrie 2018.

La Conferință au participat înalți oficiali din toate cele cinci state central-asiatice, reprezentanți ai SEAE și ai Comisiei Europene, ai statelor membre UE, ai OSCE, ai Afganistanului și SUA, precum și șefi de instituții onusiene (Comisia Economică ONU pentru Europa, Centrul Regional ONU pentru Diplomație Preventivă în Asia Centrală, Centrul regional UNDP pentru Europa de Est și Asia Centrală), alături de oficiali ai instituțiilor financiare internaționale (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană pentru Investiții, Banca Mondială).

Lucrările Conferinței s-au desfășurat pe durata a trei sesiuni. Sesiunea plenară a fost urmată de declarații de presă ale ministrului afacerilor externe Teodor Meleșcanu împreună cu Reprezentantul Special al UE pentru Asia Centrală, ambasadorul Peter Burian.

Prima sesiune tematică s-a axat pe oportunitățile de cooperare și provocările de securitate din Asia Centrală din perspectiva UE și a statelor din regiune, iar cea de a doua sesiune tematică a fost dedicată consolidării conectivității în Asia Centrală prin intermediul coridoarelor de transport. Ambele sesiuni au fost moderate de secretarul de stat Dan Neculăescu.

În discursul său, ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a evidențiat agenda pozitivă a României în relațiile cu toate statele central-asiatice, atât în plan bilateral, cât și în privința aspectelor de interes regional (managementul apelor, conectivitate în domeniul transporturilor, energie, educație), precum și sprijinul activ al țării noastre pentru aprofundarea relațiilor între Asia Centrală și UE, ca promotor al modernizării și dezvoltării durabile. De asemenea, șeful diplomației române a informat participanții despre evoluțiile înregistrate în domeniul conectivității Marea Neagră – Marea Caspică, respectiv adoptarea la 4 martie, la București, de către miniștrii afacerilor externe din România, Turkmenistan, Georgia și Azerbaidjan, a Declarației politice privind ruta de transport Marea Neagră-Marea Caspică.

În marja Conferinței, ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a avut întrevederi bilaterale cu Sirojiddin Muhriddin, ministrul afacerilor externe al Republicii Tadjikistan, cu Natalia Gherman, Reprezentantul Special al SG ONU și Director al Centrului ONU pentru Diplomație Preventivă în Asia Centrală, cu Idrees Zaman, adjunctul ministrului afacerilor externe al Afganistanului, cu Roman Vasillenko, adjunctul ministrului afacerilor externe al Kazahstanului, și cu Azizbek Madmarov, adjunctul ministrului afacerilor externe al Republicii Kârgâze.

Related posts

Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene, Melania-Gabriela Ciot, la dezbaterea privind retragerea Regatului Unit – Bruxelles

Iulian Anghel

Organizarea reuniunii informale a statelor membre ale UE cu partenerii din Balcanii de Vest și Turcia

Iulian Anghel

Reuniunea informală a Consiliului de Justiție și Afaceri Interne – concluzii după sesiunea afaceri interne

Alexandru Stefan