3.2 C
Bucharest
7 decembrie 2021
Altele Galerie video

RO2019EU: Împreună, pentru cetățenii UE. Retrospectiva primelor trei luni de mandat

Subtitrări disponibile: română, engleză, franceză

La mijlocul perioadei Președinției noastre la Consiliul UE, facem o retrospectivă a dosarelor la a căror închidere am contribuit. Câțiva dintre experții care au făcut acest lucru posibil și-au făcut timp pentru a vorbi despre proiectele de care sunt cei mai mândri și despre cum ajută acestea cetățenii europeni. Din cele 87 de dosare închise între 1 ianuarie și 27 martie 2019, am selectat câteva pentru a le evidenția.

Președinția României la Consiliul UE a reușit să promoveze, printre altele, noi reguli ce asigură emisii reduse de CO2 de la camioane, Programul Europa Digitală, noi drepturi sociale pentru lucrători, acces la mai multe informații din partea băncilor pentru consumatori, o securitate crescută a cărților de identitate.

Promovând coeziunea ca valoare comună europeană și schimburile culturale prin evenimentele organizate, această Președinție subliniază nevoia de unitate în diversitate în construcția viitorului Europei. Urmăriți până la final pentru a vedea un infografic cu celelalte dosare închise pe parcursul acestor 3 luni sau accesați infograficul direct de aici.

Related posts

Prezentarea priorităților Președinției României la Consiliul Uniunii Europene în sesiunea plenară a Comitetului Economic și Social European

Iulian Anghel

Reuniunea informală a miniștrilor agriculturii – sosirea delegațiilor și declarații de presă

Alexandru Stefan

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a organizat în cadrul RO2019EU primul eveniment dedicat diasporei și informării pe tema traficului de persoane

Alexandru Stefan