8.7 C
Bucharest
21 septembrie 2019
Afaceri generale Știri

Participarea ministrului afacerilor europene, George Ciamba, la reuniunile Consiliului Afaceri Generale – 19 martie 2019, Bruxelles

Ministrul afacerilor europene, George Ciamba, va prezida marți, 19 martie 2019, la Bruxelles, două reuniuni ale Consiliului Afaceri Generale (CAG), una fiind dedicată Articolului 50.

Pe agenda discuțiilor se vor afla teme de interes precum Brexit, Cadrul Financiar Multianual, precum și Consiliul European de primăvară (21 – 22 martie 2019).

Prima reuniune a Consiliului Afaceri Generale va avea pe agendă Cadrul Financiar Multianual, una dintre prioritățile Președinției române la Consiliul UE. De altfel, acest dosar va figura pe agenda fiecărui Consiliu Afaceri Generale (CAG) al Președinției române, în vederea obținerii unui document de negociere concret, echilibrat, care să fie pus la dispoziția Consiliului European din iunie 2019 și să faciliteze un acord politic pe această temă, în toamna anului 2019. În context, vor fi intensificate negocierile pe propunerile sectoriale aferente Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, cu accent pe sprijinul pentru statele candidate, prin Instrumentul de Asistență Pre-Aderare (IPA III).

Un alt subiect important pe agendă va fi reprezentat de ultimele pregătiri pentru Consiliul European din 21-22 martie 2019. Discuțiile liderilor europeni se vor axa cu precădere pe aspecte legate de ocupare, creștere și competitivitate, schimbări climatice, viitoarea Agendă Strategică, precum și pregătirea Summit-ului UE-China din 9 aprilie 2019, combaterea dezinformării, protejarea integrității alegerilor europene și naționale.  De asemenea, vor fi discutate implementarea concluziilor Consiliilor Europene precedente, raportul privind contribuția Consiliului la Semestrul European, precum și o foaie de parcurs actualizată privind Semestrul European.

Reuniunea Consiliul Afaceri Generale (Articol 50) va fi dedicată procesului de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, o preocupare constantă pentru Președinția română fiind implementarea măsurilor necesare la nivelul statelor membre în eventualitatea unui Brexit dur.

Vor fi luate în discuție noi măsuri de pregătire ce vor produce efecte în toate statele membre (UE27), pe lângă cele adoptate deja, pentru atenuarea posibilelor consecințe negative în domenii precum: coordonarea sistemelor de securitate socială; serviciile financiare; siguranța aviației; transport aerian și transport rutier; transport feroviar; aspecte vamale; cerințe sanitare și fito-sanitare; transferul datelor cu caracter personal; politica UE privind schimbările climatice. În urma celor mai recente evoluții din Marea Britanie, riscul unei ieșiri dezordonate a Marii Britanii din UE este din ce în ce mai mare. Prioritatea principală a Guvernului României pe întreaga durată a procesului Brexit a fost și va rămâne protejarea drepturilor cetățenilor români din Regatul Unit, dar și protejarea drepturilor cetățenilor britanici din România.

Related posts

Seminarul dedicat revizuirii metodologiei procesului de analiză coordonată a apărării la nivelul UE (CARD)

Iulian Anghel

Reuniunea informală a miniştrilor responsabili cu dezvoltarea urbană

Alexandru Stefan

Pescuitul în apele occidentale: Consiliul dă undă verde planului multianual de gestionare

Alexandru Stefan