17.3 C
Bucharest
24 mai 2022
Afaceri externe Știri

Seminar regional privind arhitectura de cooperare regională în Europa de Sud-Est organizat de Președinția română a Consiliului UE în cooperare cu Președinția în exercițiu a SEECP deținută de Bosnia și Herțegovina

În contextul priorității acordate de Președinția României a Consiliului Uniunii Europene continuării politicii de extindere a Uniunii Europene și asigurării stabilității și securității în regiunea Balcanilor de Vest, Ministerul Afacerilor Externe va organiza, la 22 martie 2019, la Sarajevo/Bosnia și Herțegovina, Seminarul regional privind arhitectura de cooperare regională în Europa de Sud-Est.

România, ca stat fondator al Procesului Cooperării în Europa de Sud-Est (SEECP), angajat activ în cooperarea regională în Europa de Sud-Est, își propune să aducă în atenția UE, dar și a regiunii, o schimbare conceptuală de abordare a cooperării regionale, axată pe eficientizarea mecanismelor de cooperare regională.

Evenimentul plasează în centrul atenției rolul cooperării regionale ca premisă în procesul  integrării europene a Balcanilor de Vest și vizează creşterea contribuţiei structurilor de cooperare regională în Europa de Sud-Est la relaţiile de bună vecinătate şi stabilitatea regională.

Seminarul are ca obiective evaluarea arhitecturii cooperării regionale existente, a rolului şi  contribuţiei mecanismelor de cooperare regională la procesul de integrare europeană şi euro-atlantică; lansarea unui proces de reflecţie privind eficientizarea structurilor de cooperare regională şi transformarea acestora în instrumente eficiente de promovare a intereselor regiunii. De asemenea, întâlnirea va oferi oportunitatea unui schimb de vederi privind relațiile UE – Balcanii de Vest.

Informații de background:

Evenimentul, organizat în cooperare cu președinția în exercițiu a SEECP (Bosnia și Herțegovina), se va desfăşura cu participarea directori pentru Balcanii de Vest din Statele Membre UE, reprezentanților SEAE și Comisiei Europene, precum și a directorilor din statele participante la SEECP, urmând să aibă loc în continuarea vizitei la Sarajevo a unei delegații a responsabililor pentru regiune din Statele Membre UE, organizată de SEAE, în cooperare cu PRES RO care va avea loc în perioada 20-21 martie 2019.

 

 

Related posts

Co-prezidarea de către ministrul pentru afaceri europene, George Ciamba, a celei de-a XXII-a sesiuni a Comisiei interguvernamentale româno-germane pentru problematica etnicilor germani din România

Iulian Anghel

Participarea secretarului de stat Melania-Gabriela Ciot la lucrările Forumului Anual al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării

Iulian Anghel

Discuții privind viitorul cooperării în domeniul educației și formării profesionale în Europa, în cadrul Reuniunii la nivel înalt desfășurate în București

Alexandru Stefan