22.3 C
Bucharest
16 iunie 2019
Ocuparea forței de muncă și politică socială Știri

Ministrul Muncii și Justiției Sociale a participat la cea de a 63-a sesiune a Comisiei pentru Statutul Femeii a ONU, la New York

Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius-Constantin Budăi, a participat, la New York, la cea de a 63-a sesiune a Comisiei pentru Statutul Femeii (CSW) a Organizației Națiunilor Unite, cu temaSistemele de protecție socială, accesul la serviciile publice și o infrastructură durabilă pentru egalitatea de gen și împuternicirea femeilor și fetelor”, în contextul deținerii Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene de către România.

Luni, Marius-Constantin Budăi a organizat un mic dejun ministerial la sediul Delegației Uniunii Europene, apoi a fost prezent la dezbaterea generală care a avut loc la sediul ONU, unde a susținut Declarația Uniunii Europene, iar seara a oferit o recepție în onoarea șefilor de delegație la CSW.

Micul dejun de lucru a avut ca temă “Creșterea independenței economice a femeilor prin reducerea discriminării de gen în afaceri și a diferenței participării pe piața muncii din perspectiva egalității de gen” și a oferit posibilitatea miniștrilor și șefilor de delegație din statele membre UE de a discuta aspecte importante privind egalitatea de șanse între femei și bărbați într-un cadru informal. Alături de ministrul Muncii au mai fost prezenți ambasadorul Ion Jinga, reprezentant permanent al României la ONU, și secretarul de stat al Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, Grațiela Drăghici.

În timpul sesiunii Comisiei pentru Statutul Femeii, ministrul Muncii a susținut Declarația Uniunii Europene, prin care UE își menține, printre altele, angajamentul de a obține egalitatea între femei și bărbați și de a se asigura că atât femeile și fetele, cât și bărbații și băieții se bucură pe deplin de toate drepturile, în interiorul Uniunii europene și în întreaga lume.

UE se angajează să colaboreze cu guvernele din întreaga lume pentru a realiza un progres real, tangibil și durabil pentru împuternicirea femeilor și a fetelor și pentru a se asigura că toți beneficiază în mod egal de drepturi civile, politice, economice, sociale și culturale, fără discriminare, fără frică și fără violență în toate formele sale”, a adăugat Marius-Constatin Budăi.

Ziua s-a încheiat cu o recepție UE în onoarea șefilor de delegație la CSW, în cadrul căreia Marius-Constantin Budăi a apreciat discuţiile avute pe parcursul zilei ca fiind esenţiale pentru a împărtăşi principii, experienţe și preocupări care pot fi transpuse în politici viabile.

La eveniment au fost prezenți, printre alții, Federica Mogherini, Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, secretarul general adjunct al ONU, Amina Mohamed, și ambasadorul UE la ONU, Joao Vale de Almeida.

Cea de a 63-a sesiune a Comisiei pentru statutul femeii are loc la sediul ONU din New York, în perioada 11-22 martie 2019.

Related posts

Ministrul George Ciamba, întâlniri la nivel cu oficiali prezenți la Conferința de Securitate de la München

Alexandru Stefan

Întrevederea prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, cu președintele Consiliului European, Donald Tusk

Alexandru Stefan

Participarea ministrului afacerilor europene, George Ciamba, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale – 21 mai 2019, Bruxelles

Alexandru Stefan