UE își consolidează oferta financiară menită să sprijine investițiile și crearea de locuri de muncă în Uniune într-un mod mai eficace.
Reprezentanții permanenți au aprobat poziția Consiliului cu privire la o propunere a Comisiei de a reuni într-un singur program cele 14 instrumente financiare diferite disponibile în prezent pentru sprijinirea investițiilor în UE. Acest acord nu include aspectele bugetare și nici pe cele orizontale, acestea fiind discutate în prezent în cadrul negocierilor privind următorul cadru financiar multianual (CFM) al UE pentru perioada 2021-2027. Pentru președinție, poziția convenită astăzi va constitui baza pentru negocierile sale cu Parlamentul European, prevăzute să înceapă cât mai curând posibil. Consiliul își continuă eforturile constructive pentru amplasarea secretariatului Comitetului pentru investiții.