12.3 C
Bucharest
21 martie 2019
Afaceri generale Știri

Participarea ministrului delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale

Ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a prezidat marți, 19 februarie 2019, la Bruxelles, reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG) sub egida Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

Un subiect important pe agenda de discuții l-a constituit Cadrul Financiar Multianual post-2020. Ministrul delegat George Ciamba a trecut în revistă stadiul discuțiilor asupra acestui dosar și a prezentat procesul și calendarul de lucru până în luna aprilie 2019. A reamintit că obiectivul Președinției române este de a continua discuțiile într-un ritm dinamic pentru a pune la dispoziția Consiliului European din iunie 2019 un document simplificat și echilibrat de negociere, în perspectiva facilitării unui acord politic în acest dosar, în toamna anului 2019.

”Lucrăm intens pentru a asigura că aceste negocieri importante asupra viitorului Cadru Financiar Multianual avansează în timp util. Discuțiile de astăzi ne-au oferit imaginea necesară pentru a ne continua activitatea și pentru a asigura că liderii europeni vor avea, în iunie, o bază eficientă pentru o discuție de substanță asupra celor mai importante elemente.”, a afirmat demnitarul român.

Statele membre au exprimat sprijinul pentru efortul Președinției României de a avansa discuțiile în acest dosar, respectiv pentru calendarul de lucru și tematicile anunțate de aceasta pentru dezbateri la nivel tehnic și politic în perioada următoare. De asemenea, a fost exprimat sprijinul pentru avansarea negocierilor pe propunerile sectoriale aferente Cadrului Financiar Multianual 2021-2027.

Potrivit practicii, miniștrii pentru afaceri europene au avut un schimb de opinii asupra subiectelor aflate pe agenda adnotată a Consiliului European din 21-22 martie 2019, în pregătirea reuniunii liderilor europeni. Discuțiile acestora se vor axa cu precădere pe aspecte legate de ocupare, creștere și competitivitate, schimbări climatice, pregătirea Summit-ului UE-China din 9 aprilie 2019, combaterea dezinformării, protejarea integrității alegerilor europene și naționale. Reprezentanții statelor membre au salutat agenda Consiliului de primăvară și au punctat importanța discuțiilor privind piața internă, piața unică digitală, strategia UE în domeniul politicii industriale, evidențiind rolul acestor discuții în perspectiva pregătirii viitoarei Agende Strategice. Miniștrii au evidențiat, totodată, importanța discuțiilor la nivelul liderilor asupra relațiilor UE-China și menținerea subiectului dezinformării pe agendă.

De asemenea, miniștrii au avut o primă discuție asupra documentului de reflecție “Către o Europă sustenabilă la orizontul 2030”, publicat la 30 ianuarie 2019 de către Comisia Europeană, în perspectiva pregătirii de concluzii ale Consiliului UE pe acest subiect. În principal, aceștia au abordat elementele cheie care permit tranziția către o Europă durabilă, cu accent pe cele trei scenarii din documentul de reflecție al Comisiei. Schimbul de opinii a reliefat importanța acțiunii pentru susținerea dezvoltării durabile la nivel național, regional și global, în vederea implementării la nivelul UE a Agendei 2030. ”Este important pentru UE să stabilească pașii pentru a implementa Agenda pentru Dezvoltare Durabilă 2030. Trebuie să ținem cont de impactul global al acțiunilor la nivelul UE. Discuțiile de astăzi au constituit un pas important în această direcție. Vom continua să lucrăm intens pe acest subiect pe parcursul Președinției României a Consiliului UE.”, a evidențiat ministrul delegat George Ciamba, în contextul discuțiilor.

Oficialii europeni au trecut în revistă stadiul lucrărilor din cadrul procedurilor în temeiul articolului 7 alineatul (1) privind statul de drept în Polonia și privind respectarea valorilor UE în Ungaria.

În cadrul reuniunii ministeriale, au fost adoptate în mod formal, fără dezbatere, Concluzii ale Consiliului UE privind alegerile libere și corecte, un semnal politic deosebit de relevant la nivel european, înainte de începerea campaniei electorale pentru alegerile europene care se vor desfășura în statele membre ale Uniunii în perioada 23-26 mai 2019.

De asemenea, Consiliul a adoptat Concluzii privind relațiile dintre Uniunea Europeană și Elveția. Aceste Concluzii sunt adoptate de Consiliu la fiecare doi ani și au ca obiectiv evaluarea relațiilor dintre cei doi parteneri și constituie o declarație politică privind dezvoltarea cooperării în viitor.

Related posts

Principalele rezultate – Consiliul Afaceri Interne, 7 martie

Alexandru Stefan

Consiliul Agricultură și Pescuit – președinția română își va prezenta prioritățile politice și programul de lucru

Alexandru Stefan

Ministrul Rovana Plumb, la Madrid: Președinția Română a Consiliului UE mizează pe fluidizarea procesului de programare a fondurilor europene și pe o mai mare flexibilitate

Alexandru Stefan