26.7 C
Bucharest
24 iunie 2019
Afaceri externe Știri

Ministrul George Ciamba, întâlniri la nivel cu oficiali prezenți la Conferința de Securitate de la München

În cadrul celei de-a doua zi a Conferinței de Securitate de la München, din 16 februarie 2019, ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a avut o serie de întrevederi bilaterale cu oficiali de nivel prezenți la conferință.

Ministrul George Ciamba a discutat la München cu negociatorul șef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier. Cei doi oficiali au vorbit despre evoluțiile din dosarul privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Ministrul delegat a reiterat deschiderea Președinției României a Consiliului Uniunii Europene de a asigura condițiile pentru un dialog imediat, dacă va exista o poziție clară a guvernului britanic. La nivelul Uniunii Europene se dorește o retragere ordonată și predictibilă a Marii Britanii. Acordul cu Uniunea Europeană, respins de Parlamentul de la Londra, oferea cele mai bune condiții pentru ambele părți. George Ciamba a transmis susținerea Președinției române a Consiliului UE pentru avansarea planurilor de contingență stabilite în acest dosar.

În marja Conferinței de Securitate, ministrul delegat a avut o întrevedere bilaterală cu Aurelia Frick, ministrul afacerilor externe, justiției și culturii din Principatul Liechtenstein. Oficialul român a transmis felicitări cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la crearea Principatului Liechtenstein, eveniment deosebit în istoria acestei țări. Cei doi oficiali au trecut în revistă bunele relații diplomatice dintre cele două țări. George Ciamba a exprimat deschiderea României de a întări colaborarea în zona economică, salutând prezența în țara noastră a unor companii importante din Principatul Liechtenstein. Ministrul delegat George Ciamba a transmis deschiderea Președinției României a Consiliului Uniunii Europene de a continua consolidarea cooperării între UE și statele membre ale AELS/EFTA (Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Elveția).

Pe parcursul zilei, oficialul român a avut discuții și cu Miroslav Lajčák, ministrul afacerilor externe al Republicii Slovacia, țară care deține președinția în exercițiu a OSCE. George Ciamba și Miroslav Lajčák au discutat despre modalități de cooperare în timpul mandatului României la Președinția Consiliului UE. Subiectul extinderii, viitorul Uniunii Europene, Summitul de la Sibiu, dar și viitoarele alegeri din Ucraina au fost printre temele abordate. Ministrul român a punctat buna colaborare între UE și OSCE.

Întrevederile au continuat cu o serie de discuții cu George Katrougalos, ministrul afacerilor externe din Republica Elenă. George Ciamba l-a felicitat pe oficialul grec pentru recenta sa numire în funcție și i-a urat succes în activitate. Ministrul român a salutat, încă o dată, validarea acordului Prespa de către Parlamentul de la Atena, un pas esențial pentru viitorul european al Balcanilor de Vest.

În cadrul aceluiași eveniment, ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a avut o întrevedere bilaterală cu ministrul de externe de la Skopje, Nikola Dimitrov (foto). Discuțiile s-au concentrat pe parcursul european al Macedoniei de Nord, ca stat candidat pentru a deveni membru al Uniunii Europene. George Ciamba l-a felicitat pe Nikola Dimitrov pentru eforturile depuse în vederea validării prin voturile legislativelor de la Skopje și Atena a înțelegerilor asumate de ambele părți prin acordul Prespa. Această reconciliere reprezintă un pilon esențial pentru stabilitatea și viitorul european al Balcanilor de Vest. Ministrul delegat George Ciamba i-a transmis înaltului oficial de la Skopje mesajul ferm de susținere al Președinției României a Consiliului UE pentru îndeplinirea obiectivului european. Cei doi oficiali au agreat crearea, în perioada următoare, a unui format de colaborare România – Macedonia de Nord și Grecia, având în vedere agenda ambițioasă pentru Balcanii de Vest a Președinției României a Consiliului UE.

Subiectul extinderii a fost abordat de ministrul delegat pentru afaceri europene și cu Johannes Hahn, comisarul european pentru Politici de Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere. George Ciamba a exprimat angajamentul ferm al Președinției României la Consiliul UE de a avansa cât mai mult acest dosar.

Într-o întrevedere cu Fiona Hill, asistent special al președintelui SUA și director pentru Europa și Rusia, ministrul delegat a punctat necesitatea consolidării parteneriatului strategic dintre cele două țări. În cadrul discuțiilor, oficialul român a arătat că România, ca Președinție a Consiliului Uniunii Europene, va continua să consolideze și să susțină dezvoltarea relației transatlantice. Cei doi demnitari au adus în discuție și eforturile pe care atât Uniunea Europeană, cât și Statele Unite le fac pentru a combate fenomenul dezinformării. George Ciamba a transmis că acesta este un subiect prioritar și pe agenda Președinției române a Consiliului UE.

Ministrul delegat George Ciamba a mai discutat la München cu Kiron Skineer, directorul pentru planificare politică din cadrul Departamentului de Stat și consilier al secretarului de stat al SUA, Mike Pompeo. Oficialul american a salutat rezultatele obținute de Președinția română a Consiliului UE, inclusiv cu referire la domeniul sectorului energetic.

Tot în marja Conferinței de Securitate de la München, ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a avut o întâlnire bilaterală cu Kurt Volker, reprezentantul special al Statelor Unite ale Americii pentru Ucraina. Cei doi oficiali au discutat despre situația de securitate din regiunea Mării Negre, cu accent pe evoluțiile conflictului din Ucraina.

Related posts

Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene, Melania-Gabriela Ciot, la dezbaterea privind retragerea Regatului Unit – Bruxelles

Iulian Anghel

Garantarea unor alegeri europene libere și corecte: Consiliul a adoptat concluzii

Iulian Anghel

Consiliul Afaceri Externe

Iulian Anghel