9.3 C
Bucharest
9 decembrie 2022
Cultură Știri

România a făcut un pas spre finalizarea Dosarului privind Dreptul de autor în Piața Unică Digitală

În această perioadă importantă, în care România deține Președinția Consiliului Uniunii Europene, obiectivul nostru este să depunem toate eforturile necesare încheierii dosarelor-cheie aflate pe agenda Uniunii Europene.

Unul dintre aceste dosare este propunerea de Directivă privind Dreptul de autor în Piața Unică Digitală, a cărei negociere complexă durează de trei ani.

Vineri seară, la Bruxelles, Președinția a primit susținerea Statelor Membre UE pentru noul text de compromis pe care l-a propus. România a reușit să facă astfel un pas important spre finalizarea, la numai o lună de la preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene, a unui dosar extrem de dificil și important pentru Piața Unică Digitală. 

“Președinția României la Consiliul Uniunii Europene și-a propus să finalizeze dosarul referitor la Directiva privind Dreptul de autor în Piața Unică Digitală. Soluția noastră de compromis a ținut cont de interesele deținătorilor de drepturi, de necesitatea asigurării competitivității economice a Uniunii Europene, precum și de accesul cetățenilor europeni la conținut cultural de înaltă calitate. Am obținut aseară un rezultat pozitiv și va rămâne în continuare o prioritate a Președinției României ca artiștii, toți creatorii de conținut și cetățenii europeni să beneficieze pe deplin de avantajele Pieței Unice Digitale”, a declarat Ministrul Culturii și Identității Naționale, Valer-Daniel Breaz.

Ca pas următor, negocierile cu Parlamentul European vor avea loc săptămâna viitoare la Strasbourg.

Related posts

Reuniunea directorilor generali / directorilor privind schimbările climatice

Alexandru Stefan

Președinția României la Consiliul Uniunii Europene: Reuniunea Anuală a Programelor INTERREG

Iulian Anghel

Președinția României la Consiliul UE a obținut mandat din partea statelor membre pentru începerea negocierilor cu Parlamentul European pe pachetul de măsuri vizând supravegherea prudențială a firmelor de investiții

Alexandru Stefan