19 C
Bucharest
20 mai 2019
Apărare Știri

Reuniunea informală a miniştrilor apărării din statele membre ale UE, la București

Gabriel Leș și Federica Mogherini. Foto: Radu Tuță / AGERPRES

Reuniunea informală a miniştrilor apărării din statele membre ale Uniunii Europene s-a desfăşurat, în zilele de 30 și 31 ianuarie, la Bucureşti, în marja exercitării de către România a Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene.

Prezidată de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Federica Mogherini, activitatea a reprezentat un prilej de reflecţie comună şi un schimb de opinii pe tema consolidării proiectului european, din perspectiva dimensiunii de securitate şi apărare.

Prima sesiune de lucru, care a avut loc miercuri, 30 ianuarie, cu participarea Secretarului General NATO, Jens Stoltenberg şi a Subsecretarului General al ONU pentru operaţii de menţinere a păcii, Jean-Pierre Lacroix, s-a focalizat pe implementarea Agendei privind „Femeile, pacea şi securitatea”, inclusiv din perspectiva viitoarelor angajamente şi acţiuni ce ar trebui să conducă la asigurarea egalităţii de gen pe dimensiunea securității şi apărării. În acest sens, a fost abordat cadrul mai larg de cooperare între cele trei organizaţii în managementul crizelor internaţionale.

În intervenţia sa, ministrul apărării naţionale, Gabriel Leş, a evidenţiat importanţa majoră pe care Preşedinţia română a Consiliului o acordă consolidării cooperării între UE și NATO, relaţiei transatlantice şi parteneriatului strategic al Uniunii Europene cu ONU. Oficialul român a subliniat importanţa domeniului egalităţii de gen şi a implementării măsurilor optime pe această dimensiune şi a exprimat susţinerea României pentru demersurile Uniunii în implementarea Agendei privind „Femeile, Pacea şi Securitatea”. „Egalitatea de gen trebuie să rămână un obiectiv esenţial, ce ar trebui integrat în mecanismele de prevenire a conflictelor şi construire a păcii”, a concluzionat ministrul Leș.

În cea de-a doua zi a reuniunii, de joi, 31 ianuarie, în cadrul sesiunii privind viitorul apărării europene, miniştrii apărării au avut o discuţie aprofundată privind stadiul şi progresele înregistrate în implementarea Strategiei Globale a UE pentru politica externă şi de securitate, cu accent pe aspectele ce vizează coerenţa iniţiativelor pentru apărare (Cooperarea structurată permanentă – PESCO; Procesul de revizuire coordonată anuală a apărării – CARD; Fondul European de Apărare – EDF). De asemenea, oficialii au abordat o serie de aspecte referitoare la implicaţiile asupra eforturilor de dezvoltare a capabilităţilor militare, a evoluţiilor pe linia inovării şi cercetării-dezvoltării, precum şi a progresului tehnologic. A fost evidenţiată dinamica accentuată a componentei tehnologice din domeniul civil, care are un impact semnificativ asupra domeniului militar.

Ministrul român al apărării naţionale a subliniat momentul de oportunitate pentru impulsionarea suplimentară a eforturilor UE pe linia securităţii şi apărării, reliefând faptul că progresele obţinute deschid calea către o etapă de consolidare, focalizată pe implementare eficientă, corelare şi interconectare, dar care reclamă, totodată, o mai bună coerenţă a acestor iniţiative.

De asemenea, plecând de la recunoaşterea rolului central al NATO în asigurarea securităţii şi apărării la nivel european, Gabriel Leș a exprimat sprijinul pentru menţinerea direcţiei de acţiune actuală, centrată pe dezvoltarea profilului Uniunii de actor global. În acest context, ministrul român al apărării a subliniat că relaţia trans-atlantică rămâne esenţială, „o Europă mai puternică pe dimensiunea de apărare nefiind viabilă în lipsa unei conexiuni strânse cu partenerii trans-atlantici”.

Referitor la mobilitatea militară, ministrul Leş a subliniat faptul că România va acorda o atenţie deosebită planului de acţiune, mizând pe o abordare coordonată şi pragmatică la nivelul întregii Uniuni, remarcând faptul că atât infrastructura de transport, cât şi aspectele normative şi procedurale devin esenţiale. Totodată, a semnalat impactul pe care ritmul accentuat al inovării în domeniul civil îl are asupra domeniului militar şi a evidenţiat valoarea adăugată pe care noile tehnologii o pot aduce în domenii relevante pentru asigurarea superiorităţii militare.

 

Related posts

Participarea prim-ministrului României Viorica Dăncilă la sesiunea plenară a Comitetului Economic și Social European (CESE) de la Bruxelles

Iulian Anghel

Reuniunea informală a miniştrilor sănătății – sosirea delegațiilor și declarații

Alexandru Stefan

Reuniunea informală a miniștrilor responsabili pentru competitivitate (Piață Internă și Industrie) – sosirea delegațiilor și declarații de presă

Alexandru Stefan