15.2 C
Bucharest
31 martie 2023
Competitivitate Știri

Reuniune a Grupului la Nivel Înalt pentru Competitivitate, în vederea pregătirii Consiliului COMPET

Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Economiei, Călin Ilie Bodea a participat, în calitate  de vice-președinte al Grupului la Nivel Înalt pentru Competitivitate (HLG COMPET), funcție pe care o asigură țara noastră pe durata Trio-ului România – Finlanda – Croația, în data de  24 ianuarie la o reuniune pentru pregătirea lucrărilor Consiliului COMPET, programat să aibă loc în februarie.

Pe agenda reuniunii s-au aflat subiecte ca Planul Coordonat pentru Inteligenta Artificială, piața unică / bilanțul competitivității, proiecte importante de interes comun european și relevanța lor pentru creșterea competitivității.

Președinția României a propus o dezbatere aprofundată privind impactul inteligenței artificiale asupra competitivității industriei europene la reuniunea Consiliului Competitivitate din 18 februarie 2019 și adoptarea unor concluzii ale Consiliului referitoare la Planul Coordonat privind Inteligența Artificială. “În perioada următoare provocarea va consta în capacitatea de adaptare la evoluția rapidă a tehnologiei digitale. Perspectivele creșterii economice și a ocupării forței de muncă depind de aceasta”, a declarat secretarul de stat Ilie Bodea.

Un alt subiect dezbătut la lucrările HLG COMPET a vizat Proiectele Importante de Interes Comun European, care vor contribui la atingerea obiectivelor strategice ale Uniunii Europene. Acestea vor contribui la conturarea viitoarei politici industriale europene. În cadrul Trio HLG Competitivitate vor continua dezbaterile relevante pentru industria europeană.

Related posts

Reuniunea informală a miniștrilor și a secretarilor de stat pentru afaceri europene

Iulian Anghel

Ministrul Economiei Niculae Bădălău a prezentat prioritățile Președinției României la Consiliul UE în domeniul competitivitate și industrie, în Comisia IMCO din Parlamentul European

Iulian Anghel

Reuniunea miniștrilor de interne din Uniunea Europeană

Alexandru Stefan