1.5 C
Bucharest
16 februarie 2019
Cultură Galerie foto Știri

Concertul inaugural al Președinției României la Consiliul Uniunii Europene

Preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene de către România a fost marcată astăzi, 24 ianuarie 2019, la Bruxelles, printr-un concert de muzică clasică al Orchestrei Române de Tineret, găzduit de BOZAR, instituție culturală de prestigiu dincapitala Belgiei.

Evenimentul inaugural a avut loc în prezența Ministrului Culturii și Identității Naționale, Valer-Daniel Breaz, și a altor miniștri și membri ai Guvernului României, alături de reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Parlamentului European, ai Serviciului European de Acțiune Externă, ai Comitetului Regiunilor, Secretariatului General al Consiliului UE, europarlamentari români, reprezentanți ai corpului diplomatic aflat la Bruxelles și funcționari români din instituțiile europene.

În intervenția sa, Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer-Daniel Breaz, a facut referire la momentul lansarii oficiale a Președinției României la ConsiliulUniunii Europene, 24 ianuarie, o data simbolică pentru poporul român si anume, împlinirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române.

”Pentru noi, românii, Uniunea Europeană este mai mult decât un proiect de integrare politică. Este o uniune de suflete care gândesc și vibrează împreună. Aspirațiile noastre politice de a face parte din familia europeană se bazează, în primul rând, pe cultura noastră comună europeană. Facem parte din marea familie europeană și nu am pierdut niciodată această identitate în anii dificili care au trecut de când statul nostru modern s-a format, acum 100 de ani. În fapt, identitatea noastră europeană ne-a ajutat să facem față acestor provocări și ne-a îndrumat în acest ultim secol”, a punctat Ministrul Culturii și Identității Naționale. 

Evenimentul a fost organizat de Președinția României la Consiliul Uniunii Europene. Au susținut discursuri ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale,Valer-Daniel Breaz, și directorul general al BOZAR, Paul Dujardin.

Informații suplimentare:

Orchestra Română de Tineret – dirijor Cristian Mandeal, solistă Anita Hartig – reprezintă unul dintre cele mai apreciate proiecte culturale românești. În repertoriu au fost incluse lucrări ale unor compozitori români celebri, precum George Enescu, TheodorRogalski, Grigoraș Dinicu, George Grigoriu sau Eugen Doga. Mai multeinformații aici : http://www.orchestratineret.ro/

BOZAR (Palais des Beaux-Arts) reprezintă centrul cultural emblematic al Bruxelles-ului, care găzduiește de la opere de artă apreciate la nivelinternațional, la evenimente culturale de prestigiu. Mai multe detaliiaici: https://www.bozar.be/en/activities/141145-romanian-youth-orchestra

Calendarul de evenimente al Președinției României la Consiliul Uniunii Europene este disponibil aici:https://www.romania2019.eu/#

Related posts

Președinția Consiliului Uniunii Europene și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu referitor la o propunere de directivă privind facilitarea accesului autorităților de aplicare a legii la informații financiare

Iulian Anghel

Întrevederea prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, cu președintele Consiliului European, Donald Tusk

Alexandru Stefan

Prioritățile Președinției României la Consiliul Uniunii Europene în domeniul sănătății prezentate de ministrul Sorina Pintea

Iulian Anghel