19.5 C
Bucharest
20 mai 2019
Ocuparea forței de muncă și politică socială Știri

Ministrul Muncii a prezentat prioritățile Președinției României la Consiliul UE în comisiile FEMM și EMPL ale Parlamentului European

Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, a prezentat, miercuri, membrilor comisiilor FEMM (Drepturile Femeii și Egalitate de Gen) și EMPL (Ocuparea Forței de Muncă și Afaceri Sociale) ale Parlamentului European prioritățile Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, în domeniul de competență.

Printre prioritățile României, în domeniul afaceri sociale, se numără finalizarea negocierilor cu Parlamentul European pe Directiva privind echilibrul dintre viața profesională și cea de familie a părinților și îngrijitorilor, iar pe segmentul nelegislativ promovarea Concluziilor Consiliului cu privire la eliminarea diferențelor de remunerare între femei și bărbați, a declarat Marius Budăi în fața Comisiei FEMM.

Ministrul Budăi le-a transmis europarlamentarilor din Comisia EMPL că România va urmări finalizarea negocierilor cu Parlamentul European pe Regulamentul privind viitoarea Autoritate Europeană a Muncii (ELA), dar și avansarea negocierilor cu PE în ceea ce privește coordonarea sistemelor de securitate socială.

“Pe segmentul legislativ aferent avem în vedere și finalizarea negocierilor pe marginea cadrului normativ privind condițiile de muncă transparente și predictibile, cu efecte directe atât asupra lucrătorului, cât și a productivității. Aici discutăm de un dosar în care pozițiile co-legislatorilor nu au fost neapărat convergente, dar scopul comun este să avem un rezultat care să ofere o protecție adecvată lucrătorilor și să respecte practicile din statele membre. Ne propunem să finalizăm și negocierile pe revizuirea Directivei privind expunerea la agenți cancerigeni și mutageni la locul de muncă (lotul III). Discutăm de un dosar care ne permite să confirmăm încă o dată aplecarea către bunăstarea cetățenilor, iar atmosfera constructivă în care s-au purtat discuțiile până în prezent îmi dă încrederea că vom adopta acest act legislativ în actualul mandat al Parlamentului. De asemenea, vom promova Concluzii ale Consiliului privind asigurarea securității și sănătății la locul de muncă în contextul noilor forme de muncă”, a mai declarat ministrul Marius Budăi în fața europarlamentarilor din Comisia EMPL.

Ministrul Muncii și Justiției Sociale a participat, la Parlamentul European, și la un prânz de lucru, organizat de Platforma Femeilor Antreprenor, unde s-au abordat teme precum politicile europene în sprijinul femeilor de afaceri, dar și schimbul de bune practici.

Related posts

Consultările ministrului delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, cu omologul francez, Amélie de Montchalin, și consilierul diplomatic al președintelui Republicii Franceze, Philippe Etienne

Iulian Anghel

Siguranța și transparența lanțului alimentar: acord provizoriu cu privire la disponibilitatea și independența studiilor științifice

Alexandru Stefan

Președinția României la Consiliul Uniunii Europene a obținut mandat pentru inițierea negocierilor pe revizuirea Directivei privind Gazele Naturale

Iulian Anghel