1.5 C
Bucharest
16 februarie 2019
Afaceri economice și financiare Știri

Ministrul Economiei, Niculae Bădălău, a prezentat prioritățile Președinției României la Consiliul UE în domeniu Piață Internă, în Comisia IMCO din Parlamentul European

Ministrul Economiei, Niculae Bădălău, a prezentat astăzi, în Comisia IMCO a Parlamentului European, prioritățile Președinției României la Consiliul Uniunii Europene (UE) în domeniul Piața Internă. Ministrul Bădălău a arătat că acest domeniu constituie prioritate sectorială a Consiliului UE Competitivitate pe care îl va prezida în următoarele 6 luni și a subliniat importanța colaborării cu Comisia Europeană și cu Parlamentul European în acest domeniu.

„Prioritatea pe care o acordăm Pieței Interne se reflectă în acțiuni legislative și non- legislative. Cu referire la acțiunile non-legislative, avem în vedere adoptarea unor concluzii tematice privind Piața Unică la reuniunea Consiliului UE Competitivitate din 27 mai 2019. Aceste concluzii vor ține cont de faptul că în context global, principala provocare a Pieței Interne UE o reprezintă adaptarea economiei la evoluția rapidă a tehnologiei digitale. In dezbaterile miniștrilor vor fi luate în considerare recentele studii și comunicări ale Comisiei Europene privind barierele care au mai rămas de pe Piața Internă europeană“, a declarat Niculae Bădălău.

Totodată, Ministrul Economiei a anunțat că în luna iunie a acestui an va fi organizat la București Forumul Pieței Interne 2019, eveniment în cadrul căruia vor avea loc dezbateri despre perspectiva Pieței Interne post-2020.

Niculae Bădălău a mai afirmat că pe durata Președinției rotative a Consiliului COMPET, acțiunile vor fi concentrate pe dosare legislative. „Concret, obiectivele noastre vizează finalizarea trialog-urilor cu Parlamentul European pentru 3 dosare legislative, respectiv cele referitoare la Platformele online, Supravegherea pieței și Programul privind Piața Unică, parte integrantă din Cadrul Financiar Multianual 2021 – 2027. Pentru dosarul legislativ care instituie Programul privind Piața Unică, abordarea generală parțială a fost obținută, sub Președinția Austriacă, în cadrul Consiliului UE Competitivitate din data de 29 noiembrie 2018 și suntem pregătiți să începem negocierile cu Parlamentul European. Cu toate că progresul general privind Programul Piață Internă depinde de negocierile aferente Cadrului Financiar Multianual, sperăm că vom putea începe discuțiile cu Parlamentul European cât mai curând posibil. Cu privire la dosarul aferent Platformelor online, vom depune eforturi pentru a menține angajamentul politic al tuturor părților implicate și să continuăm cooperarea dintre co-legislatori în vederea închiderii dosarului, una dintre prioritățile noastre, în cadrul actualului ciclu legislativ“, a mai declarat Ministrul Economiei Niculae Bădălău.

De asemenea, Niculae Bădălău s-a referit și la dosarul aferent supravegherii pieței, despre care a afirmat că: „este o prioritate, în contextul în care vrem să ne asigurăm că produsele pe care le consumă cetățenii europeni sunt conforme cu cerințele Uniunii Europene și în contextul în care este evident că Piață internă implică un control mai bun al produselor care se introduc pe piața Uniunii Europene“.

Referindu-se la dosarele legislative privind sprijinul financiar pentru echipamentele decontrol vamal și la instituirea programului „Vamă”, Niculae Bădălău a arătat că obiectivul vizat este atingerea acordului politic pe durata Președinției române, urmând ca un acord final pe acest dosar să fie posibil doar după obținerea acordului pe Cadrul Financiar Multianual.

Nu în ultimul rând, ministrul român al Economiei a făcut referire și la propunerea de Directivă privind Modernizarea legislației în domeniul protecției consumatorilor, context în care a declarat că, în funcție de avansarea discuțiilor în grupul de lucru, își dorește obținerea mandatului în Consiliu în prima parte a lunii februarie și începerea negocierilor cu Parlamentul European.

Ministrul economiei a răspuns întrebărilor exprimate de eurodeputații Nicola Danti, Dita Charanzova, Maria Grapini, Andreas Schwab, Mihai Țurcanu, Olga Sehnalova, referitoare la dosarele legislative privind supravegherea pieței, noul acord pentru consumatori, programul pentru piața internă, precum si pe tema produselor cu dublă calitate.

Președintele Comisiei IMCO, Anneleen VAN BOSSUYT, a exprimat aprecieri privind obiectivele Președinției Române în materie de piață internă și a încurajat obținerea acordului politic pe dosarele legislative în intervalul de timp disponibil în actualul ciclu instituțional.

Related posts

Președinția României la Consiliul UE a obținut mandat din partea statelor membre pentru începerea negocierilor cu Parlamentul European pe pachetul de măsuri vizând supravegherea prudențială a firmelor de investiții

Alexandru Stefan

UE își intensifică eforturile pentru a nu permite pătrunderea produselor nesigure pe piața internă

Alexandru Stefan

Transparența tranzacțiilor pe platformele on-line va crește, după ce s-a ajuns la un acord de principiu asupra propunerii de Regulament referitoare la relația dintre platformele on-line și comercianții care-și desfășoară activitatea prin intermediul acestora

Iulian Anghel