Evenimentele Președinției

Președinția României la Consiliul UE va organiza evenimente în toată țara

harta-evenimente

în conformitate cu deciziile Consiliului Interministerial pentru pregătirea și exercitarea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene

Bruxelles

Clădirea „Justus Lipsius“

Din 1995, clădirea „Justus Lipsius“ a fost desemnată ca sediu principal al Consiliului Uniunii Europene și al Secretariatului General al Consiliului. Începând din 2002, clădirea găzduiește și reuniunile Consiliului European. În perioada 2001-2006, clădirea „Justus Lipsius“ a suferit modificări care să îi permită să găzduiască temporar aceste reuniuni ale Consiliului European, delegațiile noilor state membre și reprezentanții presei care participă la reuniuni. Consiliul European și Consiliul Uniunii Europene coabitează în clădirea „Europa“, dar majoritatea serviciilor Secretariatului General și reuniunile la nivel mai puțin înalt vor continua să fie găzduite în clădirea „Justus Lipsius“. Centrul de presă va rămâne și el în clădirea „Justus Lipsius“.

Clădirea „Justus Lipsius“ a fost construită în locul străzii cu același nume. Clădirea este împărțită în două zone distincte:

  • zona de conferințe: cuprinde săli de reuniune pentru Consiliu și pentru grupurile de pregătire ale acestuia, săli de presă, restaurante și birourile delegațiilor statelor membre
  • zona ocupată de secretariat: găzduiește birourile serviciilor Secretariatului General al Consiliului

Suprafață brută: 227.278 m2

Facilități: 17 săli de conferință cu cel puțin 10 cabine de interpretare fiecare, alte 5 săli de reuniune, 2 săli pentru mese de protocol, centru de presă la care se adaugă, pe durata summit-urilor, până la 600 de locuri în atrium, 40.048 m2 de birouri pentru serviciile Secretariatului General. În 2014, Secretariatul General al Consiliului a organizat 4.241 de reuniuni pentru Consiliu, Consiliul European și grupuri de lucru la nivel mai puțin înalt. A organizat, de asemenea, alte 2.189 de reuniuni interne, seminare sau reuniuni cu țări terțe.

Clădirea „Europa“

Clădirea „Europa“ este actualul sediu principal al Consiliului European și al Consiliului Uniunii Europene. Aceasta găzduiește summit-urile Uniunii, summit-urile multilaterale și reuniunile ministeriale. De asemenea, delegațiile naționale și președintele Consiliului European au birourile în clădirea „Europa“. Liderii Uniunii Europene au decis în 2004 construirea clădirii „Europa“ pentru a se ține seama de extinderea Uniunii și pentru ca toate summit-urile să fie găzduite mai degrabă la Bruxelles decât în statele membre.

Clădirea „Justus Lipsius“, care a fost planificată la sfârșitul anilor ‘80, nu a fost concepută inițial pentru a găzdui summit-uri, acestea nefiind la vremea respectivă organizate la Bruxelles. În ultimii ani, summit-urile au devenit cele mai importante reuniuni în funcționarea Uniunii Europene, iar numărul summit-urilor a crescut constant, de la minimum 4 (prevăzute de tratat) până la 8 sau 9 pe an. În 2015, au fost organizate un număr record de 12 summit-uri.

Caracteristici

Clădirea „Europa“  răspunde nevoilor specifice ale Consiliului și ale Consiliului European, asigurând nivelul necesar de securitate, și reflectă conceptul de dezvoltare durabilă atât prin materialele, cât și prin tehnologiile folosite.

Proiectarea inovatoare păstrează partea istorică din vechiul Corp A al clădirii „Residence Palace“, folosind-o drept bază de construcție. Clădirea „Residence Palace“, care ilustrează perfect stilul art déco, a fost construită în perioada 1922-1927 de către arhitectul Michel Polak.

Spații de lucru și echipamente: 3 săli de conferință cu cel puțin 32 de cabine de interpretare fiecare, alte 10 săli de reuniune, 250 de birouri, inclusiv cel al președintelui Consiliului European

Suprafață brută: 70.646 m²

București

Prima atestare documentară sigură a oraşului este de la 21 septembrie 1459, când domnitorul Vlad Ţepeş întăreşte unor boieri o moşie. În aceste timpuri se mai foloseşte şi denumire de Cetatea Dâmboviţei, care va pierde teren în anii ce vor urma. 

În veacul al XIX-lea oraşul se modernizează fiind ales în 1862 capitală a României, înfăptuită prin unirea Moldovei cu Ţara Românească. La vremea respectivă era cel mai mare oraş din sud-estul Europei, după Istanbul.

Mare parte din moştenirea arhitecturală a fost distrusă într-un incendiu din 1847, însă epoca modernă a adus o nouă perioadă de prosperitate. Peisajul arhitectural şi planificarea urbană au adus reputaţie internaţională oraşului Bucureşti, astfel încât capitala a fost supranumită Micul Paris, iar Calea Victoriei, una dintre cele mai renumite străzi din oraşul actual, era adesea comparată cu Champs-Élysées.

La 1 decembrie 1918, Transilvania s-a unit cu anterior constituitul Regat al României. Prin urmare, Bucureşti a devenit capitala întregii ţări. Perioada interbelică a fost una favorabilă, întrucât atunci oraşul şi-a cunoscut zilele de glorie culturală. Însă, ulterior celui de-al Doilea Război Mondial, o dată ce regimul comunist a preluat scena politică a României, mare parte din oraşul istoric şi-a pierdut coordonatele, cel puţin din punct de vedere arhitectural.

Tragicul cutremurul din 4 martie 1977 şi proiectele de resistematizare urbanistică din perioada comunistă au şters de pe faţa pământului o mare parte dintre reperele istorice ale urbei. Astăzi, oraşul este un amestec de vechi şi nou, tradiţional şi modern, oriental şi occidental, fapt care îi dă pe de o parte aspectul unei metropole eclectice şi neorânduite, conferindu-i pe de altă parte originalitate şi farmec.

Palatul Parlamentului

Pornind de la o idee mai veche, construcţia Palatului Parlamentului a fost începută de Nicolae Ceauşescu, care  intenționa să concentreze într-o  singură clădire toate organele centrale ale statului,  iar pe de altă parte îşi dorea o locuinţă sigură din punct de vedere seismic, care să reziste chiar şi unui eventual atac nuclear.

Clădirea se împarte în trei registre principale: zona sălilor principale, a galeriilor şi a cabinetelor; zona de birouri și belvedere, cu câte trei săli pe fiecare etaj.

Suprafață brută: 365.000 m² (locul 1 în lume la capitolul clădiri administrative, locul 3 în lume din punct de vedere al volumului; este cea mai grea şi cea mai scumpă clădire din lume).

Alte dimensiuni ale clădirii: lungime – 270 metri, lăţime – 245 metri, înălţime – 84 metri (peste cota 0), adâncime 16 metri (sub nivelul solului), suprafaţa construită la sol – 73.615 m².

Clădirea  a fost construită cu materiale aproape în întregime româneşti, printre care : 1.000.000 metri cubi de marmură, 550.000 tone de ciment, 700.000 de tone de oţel, 2.000.000 de tone de nisip, 1.000 tone de bazalt, 900.000 metri cubi esenţe de lemn, 3.500 tone de cristal, 200.000 de metri cubi de sticlă, 2.800 de candelabre, 220.000 metri pătrați de covoare, 3.500 metri pătrați de piele.

Întreaga construcţie este rezultatul efortului a peste 100.000 de oameni, cu  aproape 20.000 de muncitori ce lucrau în trei ture 24 de ore pe zi, în perioadele de apogeu. De asemenea, între anii 1984 – 1990, 12.000 de soldaţi au participat la construcţie.

În momentul Revoluţiei din 1989, clădirea era terminată în proporţie de 60%. Lucrările au continuat între 1992 – 1996, dar într-un ritm mai lent. Din 1994 în clădire funcționează Camera Deputaților, după ce sediul inițial al instituției, Palatul Camerei Deputaților, a fost donat Bisericii Ortodoxe Române. Începând din 2004 aici se află și Senatul României, inițial fiind găzduit în fosta clădire a Comitetului Central al Partidului Comunist Român.

Facilități: 1.000 încăperi, dintre care 440 birouri, peste 30 săli și saloane, 4 restaurante, 3 biblioteci, 2 parcări subterane, 1 sală de concerte. Numele sălilor și saloanelor din Palatul Parlamentului au fost alese după 1989, ele evocând evenimente importante din istoria poporului român sau personalități cunoscute pe plan mondial. Majoritatea sunt legate de aspirația românilor pentru Unire și de istoria parlamentarismului în România.

Sibiu

Va găzdui Summit-ul din 2019, care are ca obiectiv o discuție amplă despre viitorul Uniunii Europene și pregatirea priorităților strategice pentru perioada 2019-2024.

Prima atestare documentară a orașului Sibiu datează din anul 1191 într-un document ecleziastic de la Vatican, cetatea Sibiului apărând în acest înscris sub numele de Cibinium. Au urmat alte documente oficiale în care Sibiul apărea sub diverse denumiri: Hermannstadt și Villa Hermann.

În anul 1366 Sibiul este declarat „oraș“. Este perioada în care apar și se dezvoltă la Sibiu mai mult decât oriunde în țară breslele, în anul 1376, spre exemplu, fiind cunoscute 19 astfel de organizații. Prima carte tipărită în limba română a fost publicată tot în acest oraș în anul 1544 (Catehismul Luteran).

Urmează o perioadă de maximă dezvoltare a Sibiului, perioadă ce a culminat cu transformarea acestuia în capitala Transilvaniei în anul 1692, ca urmare a creșterii influenței austriece. Palatul Brukenthal este mărturia vie și cea mai importantă a acestei perioade de înflorire a orașului. Sibiul a avut un rol important şi în pregătirea Unirii din 1918, iar imediat după proclamarea unirii Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918, Sibiul devine din nou capitala provinciei până la sfârşitul anului 1919.

Sibiu a fost în anul 2007 Capitala Culturală Europeană, împreună cu Luxemburg, primul oraş din Europa de Est care a deținut acest titlu, iar astăzi este unul dintre oraşele cu cel mai mare nivel de investiţii străine din România.

Ultimele știri

CHESTIONAR

Pregătirea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene

România în imagini

Legături utile